Like this:

Hello la toată lumea şi bine aţi venit pe noul meu blog. Al doilea dintotdeauna, până acum. Sper să reuşesc să îl ţin la zi cu idei despre care vreau să fie acest blog, şi asta cât mai des. Şi că tot veni vorba despre subiectul acestui blog, mă trec nişte lămuriri .

Întâi, de ce “Cadre ale vieţii” ? Am pornit de la ideea lucrurilor mici, simple, pe care le facem zi de zi, foarte multe dintre ele din reflex, fără să realizăm măcar că le facem. De la respiraţie până la plata facturilor, de la umblat până la mersul la cursuri, la servici, de la mâncatul prânzului în grabă până la graba în tot ceea ce facem, de cele mai multe ori nejustificată. De câte ori, când ne grăbim să facem una sau alta din treburile zilnice, ne oprim măcar un moment să analizăm puţin ce se întâmplă şi să vedem dacă graba cu care facem ceea ce facem în momentul respectiv e sau nu justificată, sau o facem din reflexul vitezei zilnice în care ne-am angrenat. Sigur, unii dintre noi suntem obişnuiţi să facem lucrurile într-un ritm alert, alţii mai încet, dar per ansamblu majoritatea dintre noi încercăm să ne adaptăm mai degrabă la un ritm alert impus di nexterior, şi ne mirăm de ce nu ne ies lucrurile aşa cum am vrea.  E doar un exemplu din sumedenia de lucruri pe care le facem zilnic fără să ne concentrăm la ceea ce facem în acel moment, doar pentru că ne-a intrat în reflex şi nu mai considerăm că merită atât de multă atenţie ca şi lucrurile care nu le poţi face robotic, la bandă rulantă. Sigur, nu te poţi opri de fiecare data când păşeşti să stai să îţi analizezi pasul stâng, pasul drept, etc. Dar eu nu mă refer aici la reguli generale bătute în cuie, la lucruri duse la extrem. Mă refer la lucrurile mici pe care le facem zi de zi şi de care ba am uitat cu totul că le facem, ba le facem robotic pentru că sunt parte dintr-o rutină, ba le facem de plictiseală pentru că nu ştim altceva ce să facem, etc..

Prin acest blog mi-am propus să scriu de câte ori apuc despre astfel de lucruri, atunci când mă lovesc de ele şi când am ceva concret de spus. Şi ca să revin, am ales termenul “cadre ale vieţii” pentru că şi viaţa, exact ca un film sau un diafilm, poate fi considerată ca o succesiune de cadre care se derulează unul după celălalt cu viteză atât de mare încât nu apucăm să luăm fiecare cadru în parte. Doar că nu mă refer aici la cadre vizuale, pe care le poţi capta cu un aparat foto, ci la cadre scoase din experienţa noastră de zi cu zi. La fel cum cu un aparat foto şi timpul de expunere potrivit poţi capta o maşină în mers, luând apoi poza şi analizând maşina – culoarea ei, numărul de uşi, ce fel de jenţi are,  cine o conduce, ce marcă e, pe ce stradă se deplasează, în ce direcţie sau cu ce viteză – la fel poţi capta un cadru din viaţa de zi cu zi, din acţiunile noastre, şi să îl iei să îi analizezi aspectele şi detaliile.

Noa, gata cu vorba. ăsta e blogu’, read it or leave it. Voi începe aşadar cu un somn adânc şi lung pentru că e 2:23 dimineaţa şi patul deja e prea tentant ca să îi mai pot rezista. Şi nu, din păcate nu e tentant pentru că e Gwenyth Paltrow în el şi mă aşteaptă (am chemat-o dar era ocupată, n-a putut veni), e doar patul gol care e tentant.

Sa fiţi iubiţi!